Asia Express Sezonul 8 Episodul 6 complet 15 Septembrie 2025

In aceasta seara cursa pentru imunitatea cea mare din asia express sezonul 8 episodul 6 complet 15 septembrie 2025 Drumul Eroilor aduce una dintre cele mai dificile zile ale sezonului. Sub soarele arzător al Filipinelor, concurenții sunt nevoiți să facă față nu doar oboselii și presiunii competiției, ci și unor misiuni care le solicită rezistența fizică și psihică până la limită. Prima probă a zilei le deschide participanților o fereastră spre tradițiile locale: confecționarea unor fire textile obținute din frunzele de ananas, exact așa cum se realizează cămășile tradiționale filipineze. Fiecare echipă este ghidată de câte un judecător, însă dificultatea rămâne uriașă. Frunzele țepoase produc răni și tăieturi, aproape nicio echipă nu scapă neatinsă, iar răbdarea concurenților este pusă serios la încercare. „Sunt un erou, mi-am lăsat sângele în Filipine”, mărturisește Dan Alexa după ce termină proba. Dacă extragerea fibrelor de ananas testează atenția și migala, autostopul aduce din nou haos și schimbări radicale în clasament. Energia echipelor și modul în care reușesc să gestioneze efortul într-o zi caniculară devin decisive. Pentru Raluca Bădulescu, condițiile extreme depășesc pragul suportabil: jumătate din cursă se vede nevoită să continue cu o perfuzie, în timp ce colegii o susțin să rămână în competiție. Iar când toți cred că drumul spre Irina Fodor se apropie de final, descoperă că îi așteaptă o nouă încercare: muncile tradiționale cu frunzele de cocotier, care le cer din nou forță și răbdare. Înspăimântată de apă și de valurile deloc prietenoase, Raluca Bădulescu declară, la doar câteva minute de la start, că ar vrea să renunțe și să plece acasă. Dar nici pentru celelalte echipe situația nu e mai ușoară: lupta cu bagajele, pluta și valurile se transformă într-o probă de curaj și adaptabilitate. Iar greul nu se oprește aici: odată ajunși la mal, concurenții sunt întâmpinați de o ploaie torențială, astfel că “ud” devine cuvântul de ordine al primului episod. Tot duminică, telespectatorii vor urmări și prima noapte de cazare pe o insulă izolată, dar cu peisaje de poveste. Prima ediție aduce și momente de mare emoție: găsirea ghiozdanelor, ritual esențial pentru începutul cursei, dar și primele confruntări pentru jocul de amuletă și jokerul primei etape. Aventura eroilor începe spectaculos, iar emoțiile, tensiunea și momentele de neuitat se vor ține lanț în fiecare ediție. Drumul Eroilor îi va aduce în competiție pe Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, Catinca Roman și fiica ei, Calina, Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, supermodelul Alina Pușcău și prietena ei, Cristina, foștii fotbaliști Gabriel Tamaș și Dan Alexa, dansatorul Emil Rengle și iubitul lui, Alejandro și pe Karmen și prietena ei, hair-stylistul Olga Barcari. După regulile deja bine știute, fără telefon, fără cazare și fără transport, cu doar un dolar în buzunar, cele nouă perechi vor înfrunta culturi complet diferite, diferențe mari de temperatură, vor învăța despre eroi vechi, dar și eroi ai generației Z, vor descoperi mai multe despre ei și partenerii lor și vor face tot posibilul să ajungă în Seoul, destinația finală a acestui sezon. Drumul Eroilor promite și surprize uriașe în ceea ce privește formatul show-ului, care vor aduce un plus de competiție și neprevăzut. Cel mai nou sezon al emisiunii asia express sezonul 8 episodul 6 online din 15 septembrie 2025 poate fi urmarit in reluare, mai jos După succesul înregistrat de sezoanele anterioare, Asia Express promite să ridice din nou ștacheta, aducând în fața publicului povești impresionante, momente pline de umor, dar și lecții autentice despre curaj, adaptabilitate și spirit de echipă.

0 Comments:

Trimiteți un comentariu